Trei persoane au fost rănite într-un accident de circulație care s-a produs astăzi pe DN 73 pe raza comunei argeșene Țițești. În accident au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.
IPJ Argeș vine cu amănunte: ”Un bărbat de 69 de ani din Stâlpeni care conducea un autoturism având direcția de mers Câmpulung spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul nepăstrării distanței regulametare, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, din fața sa, condus de un bărbat de 60 de ani din Mioveni.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 54 de ani, tot din Mioveni. Autoutilitara s-a răsturnat pe o parte.
Atât conducătorii celor trei autovehicule, cât și o femeie de 47 de ani din Mioveni, pasageră în autoutilitară, au suferit leziuni, fiind transportați la o unitatate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.
Una dintre victime a rămas blocată în mașină, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate din autovehicul.
La fața locului au acționat trei echipaje de pompieri și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. (Foto: Arhivă – ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

