Update, ora 12:25
Incendiul a fost localizat, iar echipajele de intervenție acționează în continuare pentru lichidarea acestuia, anunță ISU Argeș.
Știrea inițială, ora 11:05
Pompierii argeșeni intervin la această oră pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la fondul forestier din comuna Nucșoara, pe Muntele Drăghina. Suprafața afectată este de 8.000 de mp de litieră de pădure.
La acțiunea de stingere participă peste 45 de persoane (pompieri și personal al Ocolului Silvic Privat și al Direcției Silvice), cu tehnică specifică de intervenție.
”Misiunea pompierilor și a celorlalte structuri este îngreunată de terenul greu accesibil, imposibil de utilizat pentru autospecialele de intervenție, precum și de seceta prelungită din zonă”, precizează ISU Argeș.
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

