Drumeție încheiată tragic în județul Argeș pentru un turist din Polonia, în după-amiaza zilei de sâmbătă, 12 septembrie 2026. Bărbatul a alunecat și a căzut aproximativ 160 de metri într-o râpă pe Vârful Mircii (2.470 de metri) din Munții Făgăraș. În cădere, turistul s-a lovit de pietre, loviturile provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

Incidentul a fost semnalat la 112 de către o persoană din grupul din care victima făcea parte. Salvamontiștii argeșeni au ajuns la locul indicat după lăsarea întunericului. Din păcate, nu au mai putut decât să constate decesul turistului.

Deși a fost solicitată intervenția unui elicopter, acesta nu a putut zbura din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Potrivit Salvamont Argeș, polonezul care a murit avea 53 de ani și făcea parte dintr-un grup mai mare de turiști, de 19 persoane.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *