Update, ora 19:20

”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass-media, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş doreşte să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

4 percheziții domiciliare efectuate în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de corupție.

În cadrul acţiunilor de combatere a corupţiei, domeniu prioritar de acţiune al Ministerului Public, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş efectuează cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea în cursul anului 2026 a unor infracţiuni de luare de mită.

În cursul zilei de 9 septembrie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, astfel:

-2 percheziții domiciliare la locuinţele unei persoane fizice;

-1 percheziție domiciliară la locuinţa a două persoane fizice;

-1 percheziţie domiciliară la sediul unei unităţi de învăţământ superior.

Percheziţiile au avut loc cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul Criminalistic.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea situației de fapt și a întregii activități infracționale”.

Știrea inițială, ora 18:54

Au fost percheziții astăzi la Centrul Universitar Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București. Perchezițiile au fost făcute într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, care vizează infracțiuni de luare de mită săvârșite pe parcursul anului 2026.

În același dosar, au mai avut loc percheziții la domiciliile unor persoane. În total, potrivit procurorilor, au fost puse în executare patru mandate de percheziție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș nu precizează cine sunt persoanele vizate în dosar (dacă este vorba despre profesori sau alte cadre ale Centrului Universitar Pitești), dar anunță că va reveni cu amănunte.

Perchezițiile s-au desfășurat cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și al Serviciului Criminalistic din IPJ Argeș.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *