Incendiu puternic în această seară în comuna Priboieni. Au fost afectate construcții din două gospodării.
La prima proprietate, incendiul s-a manifestat la o parte din acoperișul unei case și, respectiv, al unei anexe, iar la cea de-a doua a fost afectat acoperișul unei case.
La fața locului a intervenit și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș, care i-a acordat îngrijiri medicale unei persoane care a suferit arsuri pe față.
Pe parcursul intervenției, pompierii au scos din interiorul construcțiilor patru butelii, care riscau să explodeze.
Cauza incendiului urmează să fie stabilită. (Foto: Arhivă – cu caracter ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

