Update, ora 18:17

Șoferul rănit care a fost transportat la spital are 47 de ani și este din Curtea de Argeș.

Vinovat pentru producerea accidentului este conducătorul camionului. Are 27 de ani și este din Olt. Nu a adaptat viteza la carosabilul umed (din cauza ploilor) și a intrat în coliziune cu cele două autoturisme.

IPJ Argeș vine cu amănunte: ”În cursul zilei de astăzi, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 73C, în comuna Tigveni, în care au fost implicate un autocamion și două autoturisme.

Un bărbat de 27 de ani din județul Olt care conducea un autocamion pe pe DN 73C, în comuna Tigveni, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere, a intrat în coliziune cu două autoturisme care se deplasau în direcția de mers către Curtea de Argeș. Unul dintre autoturisme era condus de un bărbat de 47 de ani din Curtea de Argeș, iar celălalt, de un bărbat de 56 de ani, cetățean străin.

În urma evenimentului, conducătorul unuia dintre autoturisme, respectiv bărbatul de 47 de ani din Curtea de Argeș, a suferit leziuni, fiind transportat la spital.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun”.

Știrea inițială, ora 14:09

Două autoturisme și un autocamion au fost implicate cu puține minute în urmă într-un accident de circulație pe DN 73C pe raza comunei argeșene Tigveni, în zona Momaia.

Șoferul unuia dintre cele două autoturisme a rămas blocat în mașină. A fost nevoie de intervenția pompierilor, care l-au scos din autoturism și l-au predat echipajului medical trimis la fața locului.

”Victima era conștientă și cooperantă și prezenta un traumatism la cap și zgârieturi la nivelul corpului”, informează ISU Argeș. Bărbatul va fi transportat la spital.

La locul accidentului acționează pompierii de la Punctul de Lucru Tigveni cu două echipaje și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean.

Polițiștii rutieri fac primele cercetări și vor stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *