Ministrul Transporturilor, Radu Miruță (USR), a făcut un control inopinat la sediul din Gara de Nord din București al CENAFER (Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară).
Ce a găsit a întrecut orice imaginație. Potrivit spuselor sale, directoarea instituției, Anna Maria Dudaș, și-ar fi amenajat în clădirea statului un ”atelier” de ciocolată și un… apartament.
”Directoare de instituție care își făcuse un atelier de ciocolată plus un apartament în toată regula tot pentru dumneaei, într-o clădire din Gara de Nord a Ministerului Transporturilor. Nu de ieri de azi, ci de ani de zile. Asta nu înseamnă administrație publică în interesul cetățeanului și nici ceva care eu admit”, scrie Radu Miruță într-o postare pe care a făcut-o în această seară pe pagina sa de socializare.
CENAFER este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor. Asigură formarea, calificarea, perfecționarea și verificarea profesională periodică a personalului care execută activităţi specifice desfăşurării transportului feroviar în condiţii de siguranţă a circulaţiei. (Sursă video: Facebook | Radu Miruță)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

