Antonia și Amalia Avrămescu sunt două surori gemene de 22 de ani din comuna argeșeană Pietroșani. Antonia a fost elevă la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, iar Amalia a urmat cursurile Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Acum, sunt studente la Facultatea de Arte Plastice a Universității de Artă din București: Antonia la Departamentul de Arte și Design Textil, iar Amalia la Departamentul de Grafică. Antonia este pasionată de articole vestimentare, accesorii, broderii, iar Amalia s-a axat pe desen și pictură, în special portrete.
Talentul, moștenire din familie
Antonia este sora mai „mare”. A venit pe lume cu 20 de minute înaintea Amaliei. „Atât m-a lăsat să-i duc dorul”, spune Antonia. „Am apărut eu să o liniștesc. Încă de la naștere, Antonia a avut un temperament puțin mai vulcanic decât al meu”, o completează Amalia. Deși la prima vedere cu greu pot fi deosebite, cele două tinere spun că apropiații nu au avut probleme în a le recunoaște. „Acum situația este mai simplă, Amalia are părul mai scurt decât mine”, spune Antonia.
În timpul lor liber, Antonia realizează articole vestimentare, accesorii și broderii. Și-a descoperit pasiunile când avea 17 ani și era elevă în clasa a X-a. „Dintre variantele oferite de părinții noștri am ales fotografia. Am început să experimentez ideea făcând fotografii în diverse peisaje și în special surorii mele. Pentru că simțeam că unele fotografii aveau nevoie de accesorii sau piese de îmbrăcăminte adecvate, am început să îmi imaginez și să creez eu și recuzita. Astfel, prima mea piesă vestimentară a fost o rochie cu modele florale brodate manual, cu paiete și perle. De acolo am decis să merg în direcția designului vestimentar și am început să mă pregătesc pentru admiterea la această facultate”.
Amaliei, în schimb, îi place să deseneze: „Îmi place în special să realizez portrete, să redau pe foaie, lemn sau pânză imaginea unor persoane așa cum sunt ele sau, de ce nu, să le introduc în cadre de poveste, după dorința fiecăruia. Pictez pe diferite obiecte vestimentare sau accesorii, personalizându-le în funcție de cerințele clienților. Am, de asemenea, mai multe pasiuni care țin de zona de beauty: make-up, hair-style, manichiură.
Partea artistică am descoperit-o cu ajutorul unchiului meu, care activează în domeniul artistic și care a studiat, de asemenea, la „Dinu Lipatti”. El a observat că am înclinații către domeniul artei și m-a sfătuit să-mi urmez pasiunea. Prima lucrare de care îmi amintesc cu drag a fost împreună cu el. Pentru a-mi da încredere în mine, mi-a propus să pictez un mic cadru din interiorul unei troițe din comuna Domnești, iar după această experiență m-am gândit serios să mă pregătesc pentru admiterea la liceul de arte”.
Și Antonia, și Amalia spun că talentul l-au moștenit din familie. „Ambele bunici, atât din partea mamei, cât și din partea tatălui, erau pasionate de cusut. Iar pe mama noastră o definesc talentul și răbdarea, coase și brodează de mică. În prezent, realizează, din pasiune, ii cu motive tradiționale. Ea a observat interesul pe care îl am și eu legat de cusut și brodat. Și acum mă ajută oricând am nevoie”, afirmă Antonia. „Talentul l-am moștenit din partea mamei mele. Bunica era pasionată de desen, iar ea, mai departe, i-a oferit acest dar mamei mele și fratelui ei cel mic”, completează Amalia.
Cu toate că Antonia este pasionată de vestimentație și handmade, cochetează și cu pictura și a învățat-o pe sora ei să brodeze. Împreună cu mama lor, cele două fac mărțișoare. „Am împrumutat fiecare din abilitățile celeilalte și putem spune că învățam una de la alta tot mai mult. Suntem norocoase că putem lucra împreună”, mărturisește Amalia, sora mai mică.
Pandemia, prilej pentru creație
Pandemia de COVID-19 a avut și o parte pozitivă pentru cele două tinere. În perioada în care cursurile au fost suspendate, au avut timp să pună în practică tot ce își doreau, dar și să onoreze diverse comenzi primite, Antonia și Amalia realizând produse și contra cost.
„Am început să confecționez măști înainte de a intra în pandemie, în cadrul unui curs al departamentului meu. Apoi am făcut câteva măști pentru cei apropiați și astfel au început și cererile. Ca să putem onora toate comenzile, am făcut asta împreună (n.r. – cu sora ei) și a contat foarte mult. Eu le coseam, iar Amalia le personaliza prin pictură cu pastă destinată textilelor”, explică Antonia.
Fetele au avut și au parte de sprijinul necondiționat al părinților lor: „Părinții au fost întotdeauna de acord cu orice ne-am dorit să facem, nu am primit niciodată refuzuri din partea lor, dar când a fost nevoie ne-au sfătuit spre mai bine. Ei sunt baza dezvoltării noastre. Ne-au îndrumat și ne-au sprijinit întotdeauna, iar asta contează enorm”.
Produsele realizate de cele două tinere nu au trecut neobservate. De pildă, proiectul cu măști de protecție al Antoniei a fost prezentat într-un articol în „IQads-Totul despre creativitate”, dar și online, la Romanian Design Week. În liceu, Amalia a participat la concursuri pe plan local și național cu lucrări făcute la îndrumarea profesorului Laurențiu Baltă. Doi ani la rând a urcat pe podium la un concurs național.
Și Antonia, și Amalia vor să se axeze pe aceste pasiuni și să facă o carieră din design vestimentar, handmade și, respectiv, desen și pictură.