Pe parcursul weekend-ului, prezența unor urși a fost semnalată la 112 în cinci localități din județul Argeș.
”În intervalul menționat, a fost semnalată prezența unor animale periculoase (urși) în orașul Mioveni și comunele Cotmeana, Sălătrucu, Morărești și Mușătești.
În zonele indicate s-au deplasat echipaje ale ISU Argeș, alături de echipaje ale altor instituții cu atribuții în acest sens, pentru asigurarea măsurilor din competență. De asemenea, pentru avertizarea populației, în zonele vizate s-au transmis mesaje RO-Alert”, a informat ISU Argeș cu puțin timp în urmă.
Nu s-au înregistrat victime omenești.
Amintim că, din toamna anului trecut, ca urmare a unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern la inițiativa Ministerului Mediului, urșii ”cu comportament deviant” care pătrund în intravilanul localităților, cu excepția puilor mai mici de un an, pot fi împușcați pe loc, fără parcurgerea altor etape prealabile – AICI DETALII. (Foto: Arhivă, cu caracter ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

