Un piteștean de 39 de ani a fost astăzi arestat preventiv pentru 30 de zile. Hotărârea a fost luată de Judecătoria Pitești, la propunerea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
”Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 22 spre 23 mai 2026, în jurul orei 00:30, pe fondul consumului de alcool, respectivul ar fi lovit un alt bărbat în timp ce se afla într-un parc din Pitești (n.r. – Expo-Parc). După aceea le-ar fi adresat amenințări altor persoane din zonă, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
De asemenea, ulterior acestei fapte, pe 31 mai 2026, în timp ce se afla pe o stradă din Pitești, le-a adresat amenințări mai multor persoane și a exercitat acte de exhibiționism, tulburând ordinea și liniștea publică”, informează IPJ Argeș.
Bărbatul a fost identificat de polițiști, iar pe 9 iunie, după audieri, a fost reținut pentru 24 de ore. Astăzi, 10 iunie 2026, procurorul de caz a propus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, propunere acceptată de Judecătoria Pitești.
Cazul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și polițiștii de investigații criminale de la Secția 1 Poliție din Pitești. (Foto: Arhivă – cu caracter ilustrativ)
Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

