Pompierii, polițiștii și jandarmii vor avea activități speciale luni, 1 iunie 2026, dedicate Zilei Internaționale a Copilului.

Între orele 12:00 și 16:00, cei mici vor putea admira în Parcul Lunca Argeșului din Pitești autospeciale de intervenție ale celor trei arme.

De asemenea, vor putea învăța noțiuni de prim-ajutor și vor descoperi cât de importantă este prevenirea situațiilor de urgență. Totodată, reprezentanții celor trei arme le vor împărtăși copiilor din experiențele lor și le vor vorbi despre responsabilitate, solidaritate și grija față de cei din jur.

Tot pe 1 iunie, ISU Argeș va organiza Ziua Porților Deschise pentru copii.

Între orele 10:00 și 13:00, la sediile subunităților de intervenție din județ, copiii vor avea ocazia să descopere tainele meseriei de salvator, vor învăța cum să reacționeze în caz de incendiu, cutremur sau alte situații de urgență și să experimenteze, pentru câteva momente, rolul de pompier, testând echipamentele și tehnica de intervenție.

Evenimentul va avea loc simultan la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu, Mioveni, Curtea de Argeș și Câmpulung, la Secția de Pompieri Costești, Garda de Intervenție Topoloveni și Pichetul Vedea.

Ne puteți citi și pe pagina noastră de Facebook și în grupul de socializare Pitesti24.ro. De asemenea, vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.  

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Pitesti24.ro
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *