Primăria condusă de Cristian Gentea înființează o nouă societate: Administrația Străzilor Pitești SRL.
Noua societate rezultă din reorganizarea Administrației Domeniului Public (ADP) și Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești (SPEP). ADP va fi desființată, iar de la SPEP noul SRL va prelua activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție.
Obiectul de activitate: construire, modernizare, exploatare și întreținere străzi, poduri, pasaje rutiere și pietonale și construcții destinate activităților de agrement, semaforizare, dar și deratizare, dezinsecție și dezinfecție (activități desfășurate până acum de SPEP).
Asociat unic va fi Municipiul Pitești, noua societate urmând să fie administrată de 3 administratori, care vor fi desemnați de Consiliul Local, într-o ședință extraordinară programată pentru luni, 18 mai 2026. Mandatul acestora va fi de 4 ani.
Deciziile care vor fi luate luni completează măsurile prealabile deja aprobate luna trecută de Consiliul Local referitoare la înființarea noii societăți.
Sediul Administrației Străzilor Pitești SRL va fi pe strada Obor, nr. 3, adică în sediul fostului ADP. Societatea va avea și un punct de lucru în Valea Mare, pe strada Cavalerului, nr. 1 C.
Conducerea Primăriei Pitești susține că măsura înființării noii societăți, care va prelua personalul de la ADP, a fost luată pentru eficientizarea activităților specifice, în special cu privire la străzile din municipiu.
Noua societatea va începe efectiv să funcționeze de la 1 iulie 2026.

