Un bărbat a fost găsit decedat în această dimineață în scara unui bloc de locuințe de pe bulevardul Dacia din orașul Mioveni.
Locatarii au alertat Poliția, care au intervenit de urgență la fața locului, alături de un echipaj medical, care a confirmat decesul bărbatului.
”Din primele cercetări efectuate de polițiștii de investigații criminale a rezultat că bărbatul, care avea 61 de ani, s-ar fi precipitat de la înălțime de la un etaj superior, pe scara interioară a blocului de locuințe.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
Urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru clarificarea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, informează IPJ Argeș.
Anchetatorii vor stabili dacă a fost vorba despre un accident sau sinucidere.

