O învățătoare, în vârstă de 45 de ani, de la o școală din Pitești a fost lovită de tatăl unui elev. Incidentul a avut loc la sfârșitul lunii trecute, într-un local din centrul Piteștiului. Individul a fost reținut pentru 24 de ore.
IPJ Argeș vine cu amănunte: ”Polițiștii Secției 1 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și au reținut un bărbat de 45 de ani.
Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 26 aprilie 2026, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla într-un local din Pitești, bărbatul s-ar fi întâlnit întâmplător cu o femeie, tot în vârstă de 45 de ani – învățătoare la școala din Pitești la care fiul acestuia este elev. Pe fondul unor contradicții anterioare referitoare la situația copilului, ar fi lovit-o”.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca astăzi, 5 mai 2026, să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare împotriva lui a unei măsuri preventive.
”Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei și luarea măsurilor legale care se impun”, precizează IPJ Argeș. (Foto: Arhivă – descriptiv)

