Anul acesta se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal care formează subofițeri jandarmi:

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, cu un număr total de 200 de locuri, dintre care 155 I.G.J.R. (4 locuri pentru cetățenii de etnie romă și 2 locuri pentru alte minorități), 25 S.I.E. și 20 S.P.P.;

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, cu un număr total de 200 de locuri, dintre care 175 I.G.J.R. (4 locuri pentru cetățenii de etnie romă și 2 locuri pentru alte minorități) și 25 S.I.E.

Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot depune cererea de înscriere în perioada 15 – 28 februarie 2021.

Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice și a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.

Detalii cu privire la această sesiune de admitere se găsesc pe site-ul MAI, aici, și pe site-urile celor două unități de învățământ, aici și aici.

După fiecare probă de concurs, școlile vor publica pe site-urile proprii rezultatele obținute de candidați.

Distribuie
Mai multe articole similare
Mai multe de Mihai Paul Codunas
Mai multe în Știri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *